As fi vrut ca acea seara sa fi fost doar un joc interminabil al realitatii. Poate ca poarta pe care ai deschis-o in acea dimineata te-a apropiat in mitul fara de sfarsit al phoenixului uitat in pamantul ceresc. Ce-ar fi fost daca as fi cules o floare in dimineata in care ai stiut sa mergi spre lumea celor multi.
Eu am iubit un fluture odata, fara aripi caci asa se impodobea natura pe atunci, cand ma stiai cu ochii verzi cautand spre mare. Te inteleg cand vrei sa zbori... iar aerul te soarbe moale, pe o frunza, inapoi.
Cugetul plange, dar ce-are a face drumul inainte?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu