Inchinandu-te pahare
Peste mese te ridic
Sorband cu nesat ardoare
Ce, in piept, s-a odihnit.

Pluteste fericirea plina
De buchete cu zorele
Muzica bate in surdina
Clapele din brobonele.

Alunga cainii dimineata,
Ratacitori cu dor de duca.
A ramas ursuz alteta
Singurel precum o stiuca.

Dragostea cea mare
Nepieritoare apa curgatoare
Te poarta lin prin vremuri
Si-o impletesti frumos
Din flamuri.

Despre dragoste multi au scris
Versuri dulci, cate-un stih moale.
N-au stiut ca pe-nserate
Sterg fantasme pagini goale.

Arta trambiteaza vremea
Unei aplecari pe poduri;
Impletind raza padurea
Se vor isca alte vaduri.

Tablouri cu specii de culoare
Se pun ca moft pe parapet
Pe atat putine-ntinse glorii
Ne asternem goi pe sevalet.

Las-o dracului de slova,
Ca e buna de vorbit!
Topeste focului din soba
Atat cat este de jertfit.

O umbra se agata miseleste
De zapada cenusie;
ma urmeaza lasand aschii.
Tind sa ma poticnesc
Spre casa.
Frigul a amortit si el pe horn.
Si umbra merge cu mine
Dreapta cat se poate
De parca ar fi un strajer
Linistit si tacticos.
Pasii ma indeamna
Sa ma ratacesc
Prin cel mai familiar loc
Din intuneric.
Acum nu ma mai pot
Salva nici pe mine.
Umbra trece in fata
In fata ma trage
Haotic, inainte
Cu un fir de zapada
Congelata.
Semeata, pe fuga,
Pe alee aluneca
Cu mine printre case.
Iar eu implor
Sa mai zaboveasca
Vreo cateva ceasuri.





scriu despre cum e cand am uitat...

Tacerea mea ce-n cuiburi goale
Se pastreaza iarna...
Un clinchet batut usor
Cu aripa pe umar.
Stiinta mea nu e in date
Nici reusite pe podiumuri de aur
Credinta intr-un alt fel
De a sti.
Pe bani poti sa te vinzi
Si cand ai lumea
Cucerita.
Tremurul meu interior
Sta in frica de a alege
Dintre tot si toate.
Perfectiunea sta de dupa
Un ungher friguros cu mucegai.
Lupta uneori nu e cu tine,
Ci cu ceea ce nu ai
Si ai vrea sa daruiesti.

Noroc! Pentru mine,
Sa traiesc pana cand simt
Ca mai pot duce
Si dincolo.
Zambeste atunci cand esti mort
Caci fericirea o gasesti in
Cele mai simple locuri.
Iar cand ametesti de atata cautare
Zambeste adancului de nepatrus
Caci e cea mai mare simplitate
A unui om.

Tacerea mea peste gradini boltite
Peste aceleasi flori si primaveri
Va acoperi cat cuprinde natura.
Si o vei auzi in tremurul
Unor maini.
Iar din ochi vei intelege
Ca e liniste.
E dreptul meu sa tac
Atunci cand oamanii vorbesc.



Distanta dintre lumi e atingere marginilor,iar ceea ce am scris pana acum sunt numai incercari ale aceleiasi piese.