sâmbătă, 15 decembrie 2007

Adevaruri imediate

Cateodata lumea e prea mica pentru doua suflete cand ele se zbat sa creeze atingeri de stele. Urmele de gheata se sterg cu atingerea felinarului tarziu, iar mainile impreunate de fiecare daca cand te ascunzi in umbra crengilor incalzesc distanta.

Oamenii uneori nu inteleg ce fac iar daca fac de buna stiinta atunci isi pierd echilibrul. Un cantaret spunea odata in ardoarea lui ca dragostea e doar un loc in care vocea ta rasuna vesnic. De fapt nu e un loc anume…. E pretutindeni caci vocea e tot ce strang din arhiva unui an. De multe ori privesc in coltul ramas rezervat tie… unde sunetul se imbie cu umbra si privirea mea stearsa.

Nu sunt o persoana curajoasa de aceea poate traiesc mai mult din vise. Trebuie sa ma abtin uneori va iti rostesc numele asa tare. Sperii pasarile cerului. Atunci o sa vina sa-mi smulga aripa cu o suflare. Cat de sus pot ajunge cu privirea printre frunzele de salcam. Cat de multi mi lipsesc serile la tara – radacinile copilariei mele.

Ganduri de seara

Uneori sa stii sa vorbesti e o virtute. Dar atunci cand dorinta e prea mare pentru a fi oprita, eu zic intai sa o asculti, sa vezi daca te primeste. Partea mai grea vine atunci cand ea, da, te primeste. Se unesc forte necunoscute in tine, se contopesc cu o morbiditate infricosatoare. Atunci incerci sa iesi la liman, sa nu mai visezi. In seara asta de exemplu, pe langa faptul ca tastatura imi joaca feste, incerc sa imi pastrez putina coerenta in prezentarea gandurilor. Sunt imprastiata pana si in gandire, uite…. Mama avea dreptate… hai sa le asezam….pana si luna si-a pierdut din farmec, e pal cand imi simte fierbintelea de pe frunte. Iar nu stiu incotro sa imi indrept privirea… de cand cu dulcegariile astea…stii si tu … imi vine rau. Imi spune ca ar vrea sa ma aiba, sa ma priveasca lung, cum ma pierd printre nisipurile alea. “Sunt si ruine!” mi-a spus. Vin!, i-am raspuns…dar e ciudat cum duc mana la frunte si simt slabiciunea in tot corpul. Ma strange totul de parca ar vrea sa se teleporteze. Pai cum sa nu stie ca ma pierd printre pamanturi vechi… e ciudat cum fiinta ce salasluieste in mine o cere ca pe o necesitate vitala. Asa ca ies pe balcon sa ma racoresc… luna….pal. oare asa de galbuie pare si acolo… ce adormita mai sunt… normal ca nu…

Rad. Ia te uite mai stiu sa zambesc. Rade luna. Luna rade. Tremura in apa culeasa de o balta. Aseara a plouat, mi-am amintit. Ce urme haioase lasa, caci bate si vantul. Ankhem. Pana si vara s-a pierdut cu timpul… iar ma striga…Ankhem… imi astup urechile. Ankhem. Si ma intorc incet.

Nu, nu mama, nu la ora asta… maine… o noua zi…o noua….MAINE!

miercuri, 12 decembrie 2007

For stars

Mai scrii pentru ei?
Te-am intrebat.
Iar tu, fluturandu-ti suvita
De pe ochi
Ma fixai ca pe un animal
De prada.
Daca ai decis sa razi - am vazut
Sa stii
Ca nervii te acopereau in glas
Si-l tremurau.
- Pentru cine? Pentru ratati?
Te-ai fortat sa raspunzi
Printre galagia de sunete ce-o formai.
- Pana la urma tu tii la ei, nu?
- La oameni? Nu, nu tin!
Sinceritatea te contraria
Si pe tine.
Imi venea sa rad
Dar imi era mila.
"Sarmana copila, ce tot mai speri?"
- La ...... ei? Tii...... la ei?
- La artisti? Iti dau o stare de om mare.
Si iar incepeai sa privesti o scena
Inchipuita
Cu toti, cu microfoane, cu versuri,
Cu suflet cu tot.
Parca luminile erau stinse atunci.
- Da, da...... era intuneric. Doar vocile.
- Vocile ....... da!
Dar mai era ceva. Copila rase.
- Un suflu de magie ce te inalta!
- Si tu ai simtit, nu-i asa?
- Da. Uite si acum pulseaza.
- Opreste casetofonul!
Tacere. O tacere ce-ti evidentia
Deja intoarcerea in camera de zi
Cu lampa puternica ce-i batea pe fata
Copilei celeia.
Tacere.
- Auzi......... ei......... or sa mai existe?
Stiam ca e pregatita
Sa-mi strige in fata ca ei
"Nu or sa moara niciodata!"
Dar cum pana si gandul asta se invechise
La fel ca replica,
Se rezuma doar la a misca mana spre mine
Ca si cum m-ar opri
Sa adaug.
- Da. O rostise cu acea simplitate sigura
Ce-ti arunca in brate zambitor
Ultima speranta.


Si acum continua sa scrie pentru ei
Pentru artisti.
Iar daca acea seara nu a fost magica
A fost sincera
Si smulsa din piepturile a catorva oameni
Ce-si asteapta florile dincolo de umbre
Si continua sa spere ca luminile
Mai pot fi stinse macar odata.

marți, 11 decembrie 2007

Dumnezeu

Dar tu? L-ai iubit?
Din nastere, cand ochii
Ti-au dat prim sens…
Si ai fi vrut sa invelesti
Intreaga iarba, sa nu tremure
Sub vitregii de-atata vreme.
Cum L-ai cunoscut? Acolo?
Prin mers haotic sufletesc
In cautare de nonsens…
Stari incrucisate, omenesti,
Tu cum L-ai cunoscut?
Intr-un borcan multicolor
Ce intr-o zi l-ai izbit
De podea
Prinzand contur in lumea rea
Aureola salbaticita
Prinzand in gheare sangerande
Grumazul tau infierbantat
Miel primavaratic dus la taiat.
Cum te urmarea horbocaind.
Tresari in vis…cum sa ajungi
Trezit de-abinelea intre doua lumi.
Cand sa-L alegi ca si iubire?
Cand te sugruma, cand te arunca,
Cand adulmeca invesmantat in alb;
Negrul e pentru sarbatoare.
Cand peste cosciug cadea-va
Prima ninsoare.
Si atunci, cum de-L venerezi?
Cate intrebari pornite
Clonturi, triste, ascutite..
Cat timp ajungi sa-L crezi?
Cum El te-asteapta
Cum El te-ndura
El te coase, El te-adapa.
Cand iti va fi sete
Dincolo
Iti va fauri fantani.
m-ai intrebat odata ce-I iubirea
cate frunze, cate roze
mai intorci in felinare
si-o astepti, o tot astepti
iar iubirea pentru tine
e tot un chin.
Chiar te-astepti sa-L intalnesti?
E aproape vremea
Cand tristeti si fum si viscol
Pe nesimtite se vor risipi.
Pe langa petalele cazute
Te vor sapa la radacina lor
Incunundu-te in aur.
Mai rad din cand in cand
Gandind la fata-ti palida
Mergand anevoios pe drum
Leganat, incovoiat…zambind
De dincolo de tarana.
Tot langa mine esti
Pe margine de groapa,
Invizibil si trecut prin apa.
Ma bati pe umar incetisor…
Intorc privirea… te masor.

BAJOFONDO - De Usuahia a la Quiaca Live in Athens 29-10-2007