Cer de vise

Si chiar de-i ultima mea zi
Sa dorm as vrea pana tarziu.
Astia joaca ca dracu! Iarta-ma Doamne,
Dar sufletul mi-e murdar precum ceatza.
Ce-n panze se-amesteca ca-n palme.


N-am timp s'astept ce e pe duca;
Si sulfa amar in cantec vorba
Ma sting usor ca-ntr-un ceas -
Un nor pe cerul de matase.


Sa joc la Moara cu Noroc
Nelinisti si tristeti de-un rol
Iar cand ma-ntorc spre voi
Sa ma strapungeti din priviri.

Un rol de-o zi, o sa pe coaste
Legati-ma de parapet, caci daca scap
Va sfasii ca un demon cu ochi de stiu
Vrei sa-mi vinzi sufletul pe sub cortina.

Romaneste iti spun…. Pentru ce te-ai aflat aici…!!!!

Marti… orele 16:00. Ma suna disperata si imi spune ca la Chisinau au murit oameni. Incerc sa imi adun gandurile, sa le pun cap la cap si sa trag o linie. Era evident. Trebuia sa izbucneasca la un mment dat, caci devenea insuportabil regimul. Intr-un fel cum l-am simtit si noi. Vroiam sa vorbim, dar ne legau cu calus invizibil la gura.
“A fost prea evident, chiar asa pe fata, au exagerat si organizatiile comuniste”… tot relata un politician la un post tv de stiri cunoscut.
Evident? Exagerat? Asta ma face sa nu uit ca va acoperiti unul pe celalalt, communist pe communist cu politica voastra de acaparare fortata. Cand ajungi sa spui ca au exagerat e ca si cum pana acum i-ai acceptat voit. Sa va fie rusine domnilor… vorbiti cand ar trebui sa taceti si va maimutariti cand trebuie sa fiti atenti in jur. Cu toata libertatea ei, lumea e creeata pentru oameni ce ne joaca precum marionette. As dori sa le aflu macar o satisfactie ce o obtin conducand. Bani? La un moment dat te saturi.
Va credeti Dumnezeu prea des si asta rupe randurile… unui trai moral. Autodistrugere in masa, iar unii se gandesc la ecologie.
Rusine domnilor! Mor suflete nevinovate, tineri precum noi, politisti ce iarasi nu au pic de vina. Numai in momentul in care pierdeti o ruda reactionati impotriva despotismului? Imaginati-va ca e un frate! Ca e un om, o fiinta fara de vina ce moare pentru simplul motiv ca s-a saturat sa fie captive intr-o societate jalnica ce-i pune sarma ghimpata la granite.

CER LIBERTATE!!! Sunteti cu mine?

Visari

Moartea mea cea dulce
In pas de seara
Te invit la dans,
Fermecat ca prima oara.


Nu ma pricep sa scriu despre Dumnezeu. Doar aseara cred ca I-am vorbit. Desi inca tace.

Portret

“Cer uscat in cercuri slabe.”
Definitia mototolului ce nu-si finalizeaza planurile de viitor. Doamne ajuta sa nu ajung la balamuc! Daca literatura m-ar creea pe mine numai ca sa ma indemne sa o citesc… e un nonsens ce spun… de aceea se numeste balamuc.


Peretii scenei sa fie decorati cu fotografii, diverse, multe, ale tale sau din alte povesti, peste tot unde intorci privirea numai poze. Betivul se loveste de ele rostogolindu-se ametit in afara scenei. Se poate opri la un moment dat sa injure fata in alb ca-i tulbura reveria. Imi povestea odata un student la arte cum a vazut el fata in alb. Cica intr-un vis. Si de atunci tot se chinuie sa se trezeasca. “de-ar exista de-astea si in realitate”, mai spune uneori cu jind. Ale lui sunt pozele.

Ea danseaza si el scrie. Nu se pot potrivii dupa port. Portret.


Ea danseaza… oamenii trag de ea, ii rup hainele, apoi o lasa infasurata doar in ce i-a mai ramas din panza subtire a rochii albe, sa rataceasca pe scena cu ochii dati pe spate, cu mainile lipite pe umeri.
- Cine mai e si zdreanta asta?? anume spectatori rad.



Se intoarce si betivul intr-un tarziu, un prea tarziu pentru ziua asta ploioasa, cu sticla in mana dreapta, cu ochii tulburati a senin… albastrul asta mult cautat.
Barul a ramas la fel de mucegait, ranced … gustul asta mizerabil. Si cand te gandesti ca aici a trait de o vesnicie.
- Cine sunt eu?? Cine sunt eu, baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!
Individul imbracat in negru – costum impecabil – nu stiu de unde a aparut.
- Tu esti arta!
Fata in alb danseaza tot mai zapacit, mainile ii sunt inca lipite pe umeri. E rochia noua.
- Si ea cine-i?

Bautura, ochii, visul, ceata, albastru, incetosati - batranul se trezeste.

Faureste Soare

Daca te-as striga din camp
Pe un rasarit infrigurat de iarna
M-ai astepta cat mainile inchin
Si Te rostesc incet sa nu ma doara.

Cat am cautat Lumina
In certuri, in tipete si plans
Furia asta din nimic
Ma mai iubesti cand ochii-nchid?

Acum inchisi sa ma conduci astept
Fara greseala intr-un camp cu flori
Fa-mi-l doar vis
Caci doar asa voi stii ca-i paradis.

Si nu Te supara pe mine
Daca pe Lucifer il mai sustin
O aripa-i ramase lui saracul
Si tot ce pot a face e sa plang.

O sa ma doara locul
In care te-am respins
Si tu ma stii prea bine
Cat timp ma sting.

Te-as ruga furie sa nu arunci
Cand toate apusurile pier
Copilul tau cel rau, bezmetic
In vesnicie s-a trezit.

De dincolo

Cantul asta e de noapte
Intr-a ceasului bataie
Miez de soapte ne aduce
In brate cate-un vis din alta lume.

Sa te vad plutind in aer
Geam deschis te sulfa vant
Invizibil si palpabil
Cine m-o intelege oare.

Ceas de aur, ceas de spatiu
Cum separi soarele-n crengi
Si ma faci sa-alerg nebuna
Dupa melodii de atunci.

Cadre

In drum inchis
O soapta aluneca
Mai tacuta decat
Un bec ce lumineaza
Ca o lumanare.
O atingere slaba
Cat un deget
Maturat peste alta
Mana.
Ce-ai spune sa
Iesi de tot din
Labirint.
Te doare; locul
Peste care alergai,
Pe frunze
Moarte, ingalbenite,
Bolnavicioase in carne;
O sa-ti apleci fruntea
Daca-ti cer sa renunti
La primavara?
Priveghind cum ies,
Scobesc prin pamanturi.
Viata se naste
La tara
An de an,
Cu ingroparea unei
Toamne innecate
In lacrimile
De pe asfalt.
Pe cand tu iti
Tragi haine peste
Urechile zgribulite
De atatia stropi
Ucigatori,
Pasarile dorm
Amortite
In negrul penelor
Cu cenusiul copacilor
Combinate.
Evolutie involuntara
Pe o masa de spital
Te forteaza sa
Anunti iarna
Sa intarzie.
Nu vrei sa iti ninga
Pe mormant.
Alteori lumina
Se inchide,
Sobita de pereti
In camin te lasi
Pe spate, peste perne.
E somnolenta cu
Temeinicie infundata.
Dintr-un colt
Se inalta coloanele
Unui templu
Mirific;
Peste porti iti bate
In fata
Un trandafir lenes.
E inca toamna,
Iar floarea e
La un pas
De risipire.
Urmarind un cioclu
Visand somnul
Tomnatic.

Moartea unei Iubiri

Si nu pot sa dorm.
Acasa in miez de noapte
Ultima privire prin camera
Vrea sa ma dumireasca
Despre prosoapele ce trebuiesc
Impaturite peste sacosele ingramadite.
Ma intorc in paradisul luciferic
Cu trotuare luminate slab
In miez de noapte
Picurii imi curg blang pe umeri
Cu toata raceala lor;
Molcomi
Peste frunte pun peceti ude.
Intr-un colt si icoana a uitat
Sa zambeasca,
De mult nu m-am rugat
Sa ma intorc.
Caiete prafuite asteapta un viitor
Crancen
Dupa care alerg in cerc.
Doresc un fluture pentru premii;
E o iluzie cu aripi colorate
Cel putin se infatiseaza in chip celest
Infrumusetat de natura...
Dar tot o iluzie.
Daca ai spune ca nu te merita
E ca si cum
Ti-ai renega propriile calitati
Caci stii cat din tine acapareaza
In simtiri.
Nascuti,
Dar nu sub stele de iubiri
Ci-n vis rupt pe coli
Strapunse in creion si mina
Carbune sters in maini, calde
De atata framantat
Ca un aluat
Frumos modelat pentru
Sarbatoare.
Ai fi tentat sa ma urmezi
Rand cu rand
Cat ochii inchid.
Si astept ca bagajele sa se aranjeze singure
Langa usa.
Pana maine sa sterg si urma asta.
De cate ori am spus ca plec...
Si ma rezemam cu tampla de toc
Visand ca nu renunti.
Vremea asta rece te trezeste
Cateodata
Atunci iti mai acorzi o sansa
Pletoasele salcii au amutit.
Cat sa te astepte;
Nici tu nu trebuie sa visezi.
Am murit demult.
E doar vantul ce te imita
Si-ti poarta suflarea peste crengi :
Asa e amintirea
Un suflu ce razbate.
Luminile in orasul meu
Au o licarire anume
Pentru indragostitii de profan
Pentru nopti cu luna plina
Fantomatica
Mister adulmecat in piatra
Si-o apa ce te duce cu gandul
Spre imparatia scanteierii albicioase
Dintr-o ultima dimineata.
Draga mea, te astept in gara
La capat ca de obicei, langa sine
Ma hranesc cu scartaitul lor
Cum ar fi pe placul lui.

Incalcit II

As fi vrut ca acea seara sa fi fost doar un joc interminabil al realitatii. Poate ca poarta pe care ai deschis-o in acea dimineata te-a apropiat in mitul fara de sfarsit al phoenixului uitat in pamantul ceresc. Ce-ar fi fost daca as fi cules o floare in dimineata in care ai stiut sa mergi spre lumea celor multi.

Eu am iubit un fluture odata, fara aripi caci asa se impodobea natura pe atunci, cand ma stiai cu ochii verzi cautand spre mare. Te inteleg cand vrei sa zbori... iar aerul te soarbe moale, pe o frunza, inapoi.
Cugetul plange, dar ce-are a face drumul inainte?

Florile Mortii

Si-atatea flori peste morminte priveghind
Cati oameni morti pe-o harta roasa;
In cinstea lor si-a unui neam intreg
S-au ridicat ei pornind spre monumente
Incoronate-n flori, de-a mortii invesmantare.

Poate vreo pleoapa lacrima isi va dezavora
Si-apoi culeasa intr-un fir de iarba slab,
Dezmostenit pe-aceste vremuri grele de uitare,
Pamantul sa o soarba incetisor, apus in soare,
Si la al izvoarelor hotare spre alta lume o va indruma.

Aluneca printre bobite prafuite, tari, inchise,
Ce mirosind a beci pecetluit de zeci de ani cu arme
Sa le adune intr-un pocal cristalizat pe marginea
Unei fantani, decupata in ionic stil de-atatea veacuri
In care au aruncat sufletele rand pe rand, un ban.

Si-atatea flori cules-au ei pe marile campii
Zidit-au drum nepieritor in varf de sfant drapel
Iar varful le soptea-n priviri focul greu de-aprins
Cum sa tina piept vijeliei ostile, cotropitoare
Sa-i invete ca bratul strabun pastreaza dorinti nestramutate.

Lacrimi au inflorit atunci printre transee
In batai de pusca, de glont si schije prafuind in zare
Si scrasnete din rani si moarte acoperea intreaga vale.
Amintindu-si de fratii in nevoi, foame, incatusati stingher
Si-au unit un singur gand, tarii suflet rupt in jumatate.

Si-atatea flori pierit-au la margine de munte
Cand ochii lor inchisi inca sclipeau de fericire
Cand tunuri si obuze tac acoperite de pamant
De sange, de pace, de izbanda; platit-au ei scump pret.
Cate o viata, una. Viata lor altarul patriei a strans.

O cale aveau, un camp cu flori de strabatut
Si printre florile acelea au cazut, petale acoperindu-i
Pe ochi inchisi, buze zambind cald unei imbratisari
Calda, ca o mangaiere a fecioarei palide in alb.

Asezat

As vrea sa-ascult izvorul care
Lunga mea chemare ascunde
Iarba moale, campul dulce;
Poteca marii prafuita
Visul de copil ce-o lacrima aduce,
In poezia vietii cantul stie
Inima sa o desfaca in scantei
Lasand-o noaptea prada de condei
Sfasiind din ochi o voce.