Oglinda

Propria vointa ne reprezinta prin incercarea ei de a razbate intunericul indoielilor. Motivul pentru care trebuie sa renuntam la lucrurile de prisos vietii : incarcarea inutila ce ne tine pasul pe loc sin e adanceste in mocirla. Untalent inascut al omului e de a se privi in oglinda prin vorbele altuia. De ce? Pentru ca e singurul mod de a stii capacitatea ta de “a fi”. Altii totusi prefera sa se uite prin ochii lor, iar ceea ce vad ii incanta de fiecare data. Uitandu-se prea atent in propria admiratie scapa totusi privirii petele si coltul ciobit. Urmarile nu ar fi asa grave : s-ar trezi intr-un cerc de oglinzi “perfecte”, sparte in capete. Dar asta e o parte a lumii lor in care se vor complace pentru primirea de complimente ametitoare.
Cand luam putin din cele doua se va obtine un amestec reflectat bine inainte de a iesi din camera. Oamenii nu sunt prosti sau imbecili, cid oar noi ne saturam unii de altii la un moment dat. Plecam, ne parasim – cu regrete sau fara – lasam amintiri sau furam. Apoi, candva, ne reintoarcem si o pornim de mana ca prima data, amandoi pe o potecuta cu casute vechi, asa ca-n orasul fiecaruia. Vointa e cea care ne poarta prin lume, caci daca astazi spui “vreau” a doua zi spui “incerc”, iar peste nu mult timp poti spune “am reusit”.

“Fa ceea ce simti” nu e intotdeauna o metoda buna de a infatisa inima ta. Gandeste ce vrei sa faci cand simti – te scapa de multe batai de cap.

Minti cand vorbesti de tine ca fiind cel ce se joaca. S-au jucat altii cu tine timp indelungat, iar acum pare-se vrei sa iti schimbi infatisarea. Si ti-ai cumparat ochelari de soare. Sa nu se vada cand clipesti. Aprecierile vin din partea celor care simt la fel ca tine – ceilalti… nu e vina lor ca sunt doar masti.