Suntem centrati pe noi insine si de aici vine povestea :

Acum ceva timp un suflet a coborat in josul abruptului si a stat la coada pana ce i-a venit randul la spovedanie. Capatana mare, pocita cu urme de lacrimi atat de uscate incat pareau rifturi, s-a aplecat fumegand peste biata constiinta taindu-i respiratia.
--- Ia spune-mi, fiule, mult ai mai mers?
--- Pai cum asa, doar o secunda! raspunse crucit.
--- Si ma cunosti, nu e asa?
---- ... hmm... nu, nu te-am mai intalnit niciodata!
---- Hai, hai, ce se ascunde dincolo de mine?
Buimacit sarmanul incerca sa priveasca prin imprejur.
--- Si daca ti-as spune ca te arunc in flacari si ca o sa simti ca arzi in fiecare zi?
Ingrozit asta micu' se uita frenetic cautand un raspuns pe la ceilalti.
--- Ti-e frica sa vorbesti? Iti provoc teama, durere?
Nici un cuvant, doar un clantanit usor ca de balama ruginita.
Monstrul deja plictisit incepea sa isi piarda din rabdare. O oarecare mila mijea cand il fixa cu privirea.
--- Duceti-l in camera goala! se hotara intr-un final.
Un plans zbuciumat se auzi de pe coridor.
--- Urmatorul!!!! tipa fiara.
Asta parea cel putin mai asezat.
--- Cum a fost calatoria?
--- Oarece fulgeratoare!
--- Ce cauti tu aici? Hai, confeseaza-te!
--- Din moment ce stam de vorba e clar ce caut!
--- Nu ranji la mine!!! Tu stii cine sunt eu?? racni nemilosul.
--- Eu! raspunse calm celalalt.
Pufaind enervat monstruozitatea sa facu semn unui supus cenusiu sa-l ia pe culpat.
Ceilalti raman inmarmuriti.
---- Pauza de ceai! Si sa nu mai imi aduceti din astia la mine care nu au ce cauta aici!