For stars

Mai scrii pentru ei?
Te-am intrebat.
Iar tu, fluturandu-ti suvita
De pe ochi
Ma fixai ca pe un animal
De prada.
Daca ai decis sa razi - am vazut
Sa stii
Ca nervii te acopereau in glas
Si-l tremurau.
- Pentru cine? Pentru ratati?
Te-ai fortat sa raspunzi
Printre galagia de sunete ce-o formai.
- Pana la urma tu tii la ei, nu?
- La oameni? Nu, nu tin!
Sinceritatea te contraria
Si pe tine.
Imi venea sa rad
Dar imi era mila.
"Sarmana copila, ce tot mai speri?"
- La ...... ei? Tii...... la ei?
- La artisti? Iti dau o stare de om mare.
Si iar incepeai sa privesti o scena
Inchipuita
Cu toti, cu microfoane, cu versuri,
Cu suflet cu tot.
Parca luminile erau stinse atunci.
- Da, da...... era intuneric. Doar vocile.
- Vocile ....... da!
Dar mai era ceva. Copila rase.
- Un suflu de magie ce te inalta!
- Si tu ai simtit, nu-i asa?
- Da. Uite si acum pulseaza.
- Opreste casetofonul!
Tacere. O tacere ce-ti evidentia
Deja intoarcerea in camera de zi
Cu lampa puternica ce-i batea pe fata
Copilei celeia.
Tacere.
- Auzi......... ei......... or sa mai existe?
Stiam ca e pregatita
Sa-mi strige in fata ca ei
"Nu or sa moara niciodata!"
Dar cum pana si gandul asta se invechise
La fel ca replica,
Se rezuma doar la a misca mana spre mine
Ca si cum m-ar opri
Sa adaug.
- Da. O rostise cu acea simplitate sigura
Ce-ti arunca in brate zambitor
Ultima speranta.


Si acum continua sa scrie pentru ei
Pentru artisti.
Iar daca acea seara nu a fost magica
A fost sincera
Si smulsa din piepturile a catorva oameni
Ce-si asteapta florile dincolo de umbre
Si continua sa spere ca luminile
Mai pot fi stinse macar odata.